vineri, 28 octombrie 2011

Ion Luca Caragiale


Ion Luca Caragiale (1 februarie 1852 - 9 iunie 1912) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist roman, de origine greaca. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti scriitori romani.
Inceputul activitătii jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, in luna octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din Bucuresti, unde a publicat rubrica de anecdote intitulata Curiozitați. Apropierea de ziaristica este confirmata odata cu colaborarea la revista Ghimpele, unde si-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele Car si Policar, in care sunt vizibile vioiciunea si verva de buna calitate. Numele intreg ii apare la publicarea la 1 octombrie 1874 a poemului Versuri in Revista contemporana. In august 1877, la izbucnirea Razboiului de Independenta, a fost conducator al ziarului Natiunea romana, scos la propunerea publicistului francez Frederic Dame.
A fost numit, prin decret regal, revizor scolar pentru judetele Suceava si Neamț. In 1882, a fost mutat, la cerere, in circumscriptia Argeș - Valcea. Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion si Luca la revista umoristica Lumea veche. La Ziua a scris articole politice si un reportaj la moartea lui Alexandru Odobescu. A condus, din 1896, Epoca literara, supliment al ziarului Epoca. In Convorbiri critice si in Timpul si-a publicat piesele de teatru. Cand Slavici si Cosbuc au inceput publicarea revistei Vatra (1894), Caragiale s-a aflat printre principalii colaboratori. Din 1895 si pana in 1899 a colaborat la revistele: Gazeta poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevarul, Foaie interesanta, Literatura si arta romaneasca, Pagini literare.
In ianuarie 1893, retras din ziaristica de la sfarșitul anului 1889, Caragiale a infiintat revista umoristica Moftul roman, subintitulata polemic „Revista spiritista nationala, organ pentru raspandirea stiintelor oculte in Dacia Traiana”.
Caragiale a fost si director al Teatrului National din Bucuresti dar nefiind sprijinit de cativa mari actori dramatici ai timpului (Aristizza Romanescu, Grigore Manoilescu si Constantin Nottara) si „sabotat” de unele ziare bucurestene, Caragiale s-a văzut nevoit sa demisioneze in 1889, inainte de inceperea stagiunii urmatoare, dupa ce dovedise, totusi, evidente resurse de organizator si o nebanuita energie.
In anul 1903 a avut o incercare de a se muta la Cluj, insa in luna noiembrie si-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin unde se stabileste definitiv doi ani mai tarziu si unde moare la 9 iunie 1912.
Aceasta statuie, opera lui Constantin Baraschi a „zacut” pana în anii ’90 in curtea Editurii Cartea Romaneasca, unde fusese adusa de scriitorul Marin Preda. După 1990 a fost preluată de Primaria Capitalei, care a instalat-o în dreptul casei in care a locuit Caragiale, pe strada Maria Rosetti nr. 4, unde se află si astazi.

joi, 27 octombrie 2011

Barbu Stefanescu Delavrancea


Barbu Stefanescu Delavrancea (11 aprilie 1858 - 29 aprilie 1918) a fost un scriitor, orator si avocat roman, membru al Academiei Romane si primar al Capitalei. Este tatal pianistei si scriitoarei Cella Delavrancea, precum si al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din tara noastra.
Prozator si dramaturg, gazetar, avocat si orator, cu vocatia perceperii evenimentelor politice si culturale in cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat in politica, ajunge in 1899 primar al Bucurestilor. Ramane in literatura, insa, intai de toate prin Hagi-Tudose si prin trilogia dramatica moldoveneasca.
Dupa ce incepe sa publice versuri in ziarul Romania libera, in 1878 publica primul sau volum, placheta de poezii Poiana lunga. In 1882, Barbu Delavrancea isi trece examenul de licenta la Facultatea de Drept din Bucuresti, cu teza de licenta in drept Pedeapsa, natura si insusirile ei, pe care o publica in acelasi an, semnata Barbu G. Stefanescu.
La 12 mai 1912, ca o apreciere a intregii sale activitati de prozator si dramaturg, scriitorul este ales membru al Academiei Romane, urmand sa rosteasca, peste un an, alocutiunea omagiala. In sedința festiva in fata plenului intrunit Delavrancea rosteste discursul Din estetica poeziei populare, care va avea un ecou deosebit in lumea literara.
Dintre lucrarile sale, reamintesc: Nuvele și povestiri, Sultanica, Apa si foc, Sorcova, Odinioara, De azi si de demult, Parazitii, Trubadurul, Hagi-Tudose, Domnul Vucea, Razmerita basmele Neghinita, Norocul dracului, Mos Craciun, Palatul de clestar, proza poetica Nu e giaba cafea, Sadi-el-Mahib, Fanta-Cella dar si Trilogia Moldovei: Apus de soare, Viforul, Luceafărul si Hagi Tudose.
Bustul prezentat astazi ce l-am intalnit in Parcul Kiseleff, aproape de intersectia Soselei omonime cu strada Arh Ion Mincu a fost realizat de catre Corneliu Medrea in anul 1920.

vineri, 21 octombrie 2011

Miguel de Cervantes


Miguel de Cervantes Saavedra (29 septembrie 1547 - 22 aprilie 1616) a fost un romancier, poet si dramaturg spaniol. E considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut in primul rand ca autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”, („hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi) pe care multi critici literari l-au considerat primul roman modern si una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit „Principele ingeniozitatii”.
Miguel de Cervantes a cultivat intr-un stil original speciile narative obisnuite in a doua jumatate a secolului al XVI-lea : nuvela bizantina, nuvela pastorala, nuvela picaresca, nuvela „morisca” (in care se idealizeaza relatiile dintre mauri si crestini), satira lucianesca si miscelaneul. A reinnoit specia denumita „novela”, care insemna atunci o povestire scurta, bazata nu pe retorica, ci pe studiul psihologic.
Bustul lui Cervantes l-am intalnit in Piata Spania, de langa Bulevardul Dacia si este opera sculptorului Ion Jalea.

miercuri, 5 octombrie 2011

Carol I


Carol I, Rege al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (10 aprilie 1839 – 10 octombrie 1914), intemeietorul statului national roman modern. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Romane, iar intre 1879 si 1914 a fost protector si presedinte de onoare al aceleiasi institutii.
In cei 48 de ani de domnie, Carol I a obtinut independenta tarii fata de Imperiul Otoman (1877-1788), a redresat economia si a pus bazele unei dinastii. Chiar dupa sosirea lui in tara, parlamentul Romaniei a adoptat la 29 iunie 1866 prima constitutie a tarii, una dintre cele mai avansate constitutii ale timpului. Aceasta a permis dezvoltarea si modernizarea tarii, prin construirea de cai ferate, drumuri, cladiri si prin infiintarea de noi institutii. Pe plan intern, Carol I a cultivat un climat de ordine, disciplina si rigoare, a staruit pentru modernizarea structurilor economice si a fost un arbitru al vietii politice. Suveranul a aratat interes si pentru dezvoltarea invatamantului, a culturii, precum si pentru formarea tinerei generatii de intelectuali. O realizare politica notabila este si obţinerea, in urma Tratatului de la București (1913), a partii de sud a Dobrogei (Cadrilaterul) de la Bulgaria. Carol I este considerat de majoritatea istoricilor cel mai mare om de stat al Romaniei.
Cu o noua si originala ecvestra isi marchează Florin Codre cei 50 de ani de creatie in matca celor doua pasiuni, sculptura si caii. Regele este reprezentat calare, intr-o atitudine imperiala, statuia din bronz cu o greutate de 16 tone impunand si prin inaltime (13 metri, cu tot cu soclu). Inaugurarea acestei statui din Piata Revolutiei a avut loc la data de 6 decembrie 2010.