miercuri, 6 iunie 2012

Stefan Luchian

In Parcul Ion Voicu (fost Ioanid) am intalnit statuia pictorului roman Stefan Luchian (1 feb. 1868 - 28 iun. 1916). Vocatia viitorului pictor se declara inca din copilarie. El rezista cu incapatanare eforturilor mamei sale de a-l inscrie la scoala militara. In 1873 familia se muta la Bucuresti, iar in anul 1885 se inscrie la clasa de pictura a Scolii Nationale de Arte Frumoase, pe care o absolva in 1889, obtinand medalia de bronz pentru un Cap de expresie si un Studiu dupa natura. Maestru nedisputat i-a fost, in aceasta perioada de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian gasi incurajarea, fara sa-i impiedice libera dezvoltare a personalitatii. In toamna anului 1889 pleaca la München, unde studiaza doua semestre la Academia de arte frumoase si executa copii dupa operele lui Correggio si Rembrandt, aflate la Muzeul de arta.. Revenit la Bucuresti, va fi in 1896 principalul initiator al "Expozitiei artistilor independenti", care se va deschide chiar in fata Salonului Oficial. Se inscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictura a Scolii de Belle-Arte din Iasi, de la care se retrage insa, protestand impotriva masinatiunilor de culise. In 1900 participa cu doua pasteluri la "Expozitia Universala" de la Paris. In acelasi an apar primele manifestari ale unei afectiuni ale maduvei spinarii, maladie cunoscuta sub numele de Scleroza Multipla, care, dupa ameliorari trecatoare alternand cu noi agravari, il lasa infirm pentru tot restul vietii. Soarta ii este potrivnica, boala si saracia materiala mergand mana in mana. Din 1909 pana la sfarsitul vietii va fi tintuit in fotoliu. Fixase insa in memorie "splendorile scanteietoare" ale peisajului romanesc, pe care il va reda intr-o serie intreaga de opere, adevarate miracole de simplitate si de finete, de sinteza cromatica si arhitecturala a formelor, de colorit stralucit si delicat totodata. Tehnicii uleiului Luchian ii alatura, pentru peisaj si pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o maiestrie neegalata. Fluiditatea contururilor, delicatetea catifelata a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian incepuse sa picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el isi concentreaza in aceasta directie toata energia creatoare, toata pasiunea pentru natura, toata dragostea pentru viata si pentru frumos.
Catre sfarsitul vietii nu mai putea tine penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva sa i-l lege de incheietura mainii. Astfel se sfarsea, in flacara unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viata unui pictor.


Statuia pictorului Luchian ce a fost realizata de catre Ion Vlad sculptor roman stabilit in Franta, membru de onoare al Academiei Romane a fost amplasata pe actuala pozitie in anul 1972.

Niciun comentariu: