George Cosbuc

George Cosbuc (20 sep 1866 - 9 mai 1918) a fost un poet si traducator roman din Transilvania, membru titular al Academiei Romane din anul 1916.
Poezia sa apartine patrimoniului cultural national si, desi este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbarile scolare sau populare, creatia sa il recomanda drept un autor clasic al literaturii romane, un om cu un gust literar desavirsit si un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele scolare nici in ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasa activitate de iluminare a taranilor, e un precursor al miscarii poporaniste si un tehnician desavirsit al prozodiei, folosea o gama foarte variata de picioare metrice si de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima.
Incepe sa scrie versuri si activeaza in Societatea de lectura Virtus Romana Rediviva a gimnaziului, din clasa a V-a ca membru extraordinar. In clasa a VII-a, Cosbuc este ales vicepresedinte al societatii, iar la 2 octombrie 1883 devine presedinte. Publica in paginile revistei Muza someseana (1882 - 1883) primele poezii, citeste la sedintele societatii traduceri din Rückert, Petőfi si o poveste populara, in 600 de versuri, Pepelea din cenusa.
In noiembrie 1886, bolnav si confruntat cu diverse dificultati materiale, nu mai figureaza printre studentii clujeni, frecventand doar anumite cursuri universitare. Publica la revista din Gherla Cartile sateanului roman, continua sa tipareasca in Tribuna povesti si basme versificate (Fulger, Braul Cosanzenii, Tulnic si Lioara), corespondeaza cu Slavici, care il cheama la Sibiu, in redactia ziarului. Din vara anului 1887 poetul incepe sa lucreze ca redactor la Tribuna, inaugurandu-se astfel o etapa hotaratoare in formatia sa.
Sosit la Bucuresti, Titu Maiorescu l-a primit in sedinta Junimii din 23 decembrie 1889, ardeleanul citind, alaturi de I.L. Caragiale. I se ofera un post de desenator-calculator la Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice. Spre sfarsitul lunii ianuarie 1890, George Cosbuc este invitat la o noua sedinta a Junimii. Relatiile lui cu Titu Maiorescu si Junimea s-au pastrat, totusi, destul de reci, desi Maiorescu ii aprecia originalitatea si talentul, retinerile explicandu-se doar politic. Demisioneaza din postul de functionar si este cooptat in colectivul profesorilor asociati care elaborau un manual de scoala intitulat Carte romaneasca de citire, lucreaza un timp in redactia unor publicatii (Lumea ilustrata).
In anul 1894 editeaza in colaborare cu I.L. Caragiale si I. Slavici, revista Vatra. In 1895 s-a casatorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, si, in acelasi an, la Craiova, i s-a nascut unicul fiu, Alexandru.
Pe la sfarsitul lunii martie 1896, dupa ce poetul traise bucuria consacrarii si, in acelasi timp, amarul unor calomnii, i se tipareste la Bucuresti, in Editura librariei Scoalelor C. Sfetea, volumul de versuri Fire de tort. Autorul isi insoteste cartea si cu cateva note, o exprimare a atitudinii sale fata de acuzatia de plagiat, dar si o dezvaluire a existentei unui proiect de epopee. La 24 februarie 1918, apare in revista Scena din Bucuresti ultima poezie a lui Cosbuc - Vulturul.
Bustul poetului George Cosbuc, l-am intalnit in Parcul Herastrau, a fost realizat de catre sculptorul Constantin Baraschi elev al lui Paciurea la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti. Din anul 1928, cariera lui Baraschi a intrat pe o traiectorie ascendenta, fiind apreciat inclusiv sub regimul comunist. Sculptura sa se evidentiaza printr-o corecta si totodata expresiva redare a anatomiei umane.

Comentarii

Irina - Luana Stan a spus…
Imi place ideea blogului si felul in care e pusa in practica!