sâmbătă, 25 august 2012

George Cosbuc

George Cosbuc (20 sep 1866 - 9 mai 1918) a fost un poet si traducator roman din Transilvania, membru titular al Academiei Romane din anul 1916.
Poezia sa apartine patrimoniului cultural national si, desi este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbarile scolare sau populare, creatia sa il recomanda drept un autor clasic al literaturii romane, un om cu un gust literar desavirsit si un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele scolare nici in ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasa activitate de iluminare a taranilor, e un precursor al miscarii poporaniste si un tehnician desavirsit al prozodiei, folosea o gama foarte variata de picioare metrice si de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima.
Incepe sa scrie versuri si activeaza in Societatea de lectura Virtus Romana Rediviva a gimnaziului, din clasa a V-a ca membru extraordinar. In clasa a VII-a, Cosbuc este ales vicepresedinte al societatii, iar la 2 octombrie 1883 devine presedinte. Publica in paginile revistei Muza someseana (1882 - 1883) primele poezii, citeste la sedintele societatii traduceri din Rückert, Petőfi si o poveste populara, in 600 de versuri, Pepelea din cenusa.
In noiembrie 1886, bolnav si confruntat cu diverse dificultati materiale, nu mai figureaza printre studentii clujeni, frecventand doar anumite cursuri universitare. Publica la revista din Gherla Cartile sateanului roman, continua sa tipareasca in Tribuna povesti si basme versificate (Fulger, Braul Cosanzenii, Tulnic si Lioara), corespondeaza cu Slavici, care il cheama la Sibiu, in redactia ziarului. Din vara anului 1887 poetul incepe sa lucreze ca redactor la Tribuna, inaugurandu-se astfel o etapa hotaratoare in formatia sa.
Sosit la Bucuresti, Titu Maiorescu l-a primit in sedinta Junimii din 23 decembrie 1889, ardeleanul citind, alaturi de I.L. Caragiale. I se ofera un post de desenator-calculator la Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice. Spre sfarsitul lunii ianuarie 1890, George Cosbuc este invitat la o noua sedinta a Junimii. Relatiile lui cu Titu Maiorescu si Junimea s-au pastrat, totusi, destul de reci, desi Maiorescu ii aprecia originalitatea si talentul, retinerile explicandu-se doar politic. Demisioneaza din postul de functionar si este cooptat in colectivul profesorilor asociati care elaborau un manual de scoala intitulat Carte romaneasca de citire, lucreaza un timp in redactia unor publicatii (Lumea ilustrata).
In anul 1894 editeaza in colaborare cu I.L. Caragiale si I. Slavici, revista Vatra. In 1895 s-a casatorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, si, in acelasi an, la Craiova, i s-a nascut unicul fiu, Alexandru.
Pe la sfarsitul lunii martie 1896, dupa ce poetul traise bucuria consacrarii si, in acelasi timp, amarul unor calomnii, i se tipareste la Bucuresti, in Editura librariei Scoalelor C. Sfetea, volumul de versuri Fire de tort. Autorul isi insoteste cartea si cu cateva note, o exprimare a atitudinii sale fata de acuzatia de plagiat, dar si o dezvaluire a existentei unui proiect de epopee. La 24 februarie 1918, apare in revista Scena din Bucuresti ultima poezie a lui Cosbuc - Vulturul.
Bustul poetului George Cosbuc, l-am intalnit in Parcul Herastrau, a fost realizat de catre sculptorul Constantin Baraschi elev al lui Paciurea la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti. Din anul 1928, cariera lui Baraschi a intrat pe o traiectorie ascendenta, fiind apreciat inclusiv sub regimul comunist. Sculptura sa se evidentiaza printr-o corecta si totodata expresiva redare a anatomiei umane.

joi, 16 august 2012

Ion Neculce

In curtea Colegiului National Ion Neculce, am intalnit bustul celui ce da numele acestui liceu prestigios din Bucuresti, Ioan Neculce (1672 - 1745) cronicar moldovean, mare boier care a ocupat diferite demnitati importante in perioada domniei lui Dimitrie Cantemir.
Cronicarul s-a nascut la 1672. Sub Antioh Cantemir a inaintat pâna la rangul de spatar si, dupa ce a stat retras câtava vreme, a fost facut mare hatman de catre Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare si a luat parte la razboiul rusilor cu turcii. Pierzând rusii razboiul, Neculce a trecut cu Cantemir in Rusia si a stat acolo câtiva ani, pâna dupa 1719 si intorcându-se in Moldova (cca 1720), a trait la mosia sa din Boian, ocupând numai o data, sub Constantin Mavrocordat, functiunea de vornic. A murit dupa 1744, lucru ce se dovedeste prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde spune ca Constantin Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei, nu a stat mazilit niciun an intreg, ci a fost numit in Muntenia, ceea ce s-a intâmplat la anul 1744.
Lucrarea de capetenie a lui Neculce - in afara de compilarea cronicilor anterioare - este Letopisetul tarii Moldovei de la Dabija Voda pâna la domnia lui Constantin Mavrocordat . Cuprinde evenimentele din 1662 pâna la 1743, la care a fost mai totdeauna partas sau le-a cunoscut de aproape.Cu cea mai mare probabilitate, cronicarul isi incepe lucrul la Letopiset dupa anul 1732, când avea deja cca 60 de ani.
Neculce nu era prea invatat, dar era om cu bun simt, cu pricepere de a judeca lucrurile, câstigata prin amestecul direct in afacerile statului si cu un deosebit talent de a povesti. Se poate zice ca el e cel mai literat din toti cronicarii Moldovei. El stie foarte adesea sa gaseasca cuvântul just pentru a zugravi o situatie sau pe un om. Stilul lui nu e bombastic, ca al analistilor ce scriau slavoneste, ci dimpotriva simplu si, prin aceasta, foarte atragator. Epitetul bine gasit are câteodata valoare artistica. Cine vrea sa afle modele de stil din cronicarii
Ceea ce conteaza in cronica lui Neculce este oralitatea extraordinara a autorului, care da o anumita familiaritate evenimentului istoric. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean, anticipând aparitia lui Creanga.

duminică, 5 august 2012

Constantin Dobrogeanu-Gherea

Constantin Dobrogeanu-Gherea (21 mai 1855 – 7 mai 1920) a fost un scriitor si fruntas socialist roman de origine evreiasca, numele sau real era Solomon Katz, in limba ucraineana Mihail Nikitici Kass.
A fost unul dintre membrii marcanti ai Partidul Social Democrat Roman, un critic literar prodigios, cunoscut pentru polemica sa cu Titu Maiorescu. Acesta sustinea ideea artei pentru arta, in timp ce Constantin Dobrogeanu-Gherea era adeptul teoriei artei cu tendinta.
A fost influentat de contactul sau cu literatura rusa, a comparat spre exemplu proza de analiza a lui Caragiale cu romanele lui Fiodor Dostoievski. A fost un adept al narodnicismului si un precursor al samanatorismului, jucand, totodata, un rol activ in miscarea poporanista.
A detinut in proprietate restaurantul garii din Ploiesti, fapt ce ii dadea prilejul lui Titu Maiorescu sa lanseze ironii la adresa competentelor sale critice, spunand ca lui Gherea ii reusesc mai bine sandvisurile decat articolele de critica literara, in timp ce Hasdeu, cu umorul sau binecunoscut, spunea ca mancarea de la restaurantul criticului Gherea era mai presus de orice critica. A fost unul din apropiatii lui Ion Luca Caragiale si a scris un articol foarte incitant in care a incercat sa stabileasca posibilele cauze sociale ale pesimismului lui Mihai Eminescu, acesta fiind unul din primele studii de receptare ale operei marelui poet.
Bustul lui Dobrogeanu-Gherea ce l-am gasit in centrul Bucurestiului, in micul parculet, delimitat de strazile C.A. Rosetti, Tudor Arghezi si Nicolae Filipescu, a fost realizat de catre sculptorul Naum Corcescu, autorul binecunoscutei statui Rascoala 1907, dedicat victimelor rascoalei din anul 1907.