joi, 22 noiembrie 2012

Ady Endre

Endre Ady (1877-1919) a fost un poet si jurnalist de origine maghiara nascut in Romania in judetul Salaj, fiind considerat a fi unul dintre cei mai importanti poeti maghiari ai secolului XX si promotorul modernismului in literatura maghiara.
A studiat la Carei si Zalau, publicând prima poezie o publica in 22 martie 1896 in jurnalul "Szilágy" (Salaj). A fost bun prieten cu Octavian Goga. In 1909, din cauza stilului dezordonat de viata, ajunge intr-un sanatoriu de dezintoxicare. Bolnav, Ady Endre moare in 27 ianuarie 1919 la Budapesta.
Bustul prezentat astazi, intalnit in Parcul Herastru a fost realizat de catre sculptorul Iosif Mathe din Oradea, unde a si studiat in atelierul sculptorului Kara Mihai in perioada 1929 - 33. In 1939 expune la Saloanele oficiale din Bucuresti si in 1942 la Budapesta. Din 1947 participa la expozitiile colective la Cluj, apoi la Oradea si la unele anuale de stat.

luni, 1 octombrie 2012

Maternitate

Ideea de maternitate este reprezentată de sculptorul Ion Vlasiu sub forma unei femei tinere, stand in picioare si purtand in brate doi copii – simbolul fecunditătii si al bucuriei de a trăi.
Ion Vlasiu (1908-1997) a studiat sculptura cu Romulus Ladea la Scoala de Belle-Arte din Cluj. După o serie de călătorii (Praga, Belgrad si Budapesta), deschide o expozitie personală de pictură si sculptură la Paris, la Galerie Contemporaine si apoi expune la Salon des Tuileries dar si la Bienala de la Venetia in anul 1976.
Este autorul mai multor monumente dedicate unor evenimente sau figuri memorabile ale istoriei si culturii romanesti cum ar fi Horia, Closca si Crisan de la Cluj, Monumentul Unirii de la Blaj, Monumentul lui Aurel Vlaicu de la Targu-Mures, Ion Creanga de la Piatra Neamt. A distins cu mai multe premii dintre care amintesc Premiul Academiei Romane in anul 1939, sau titlul de Doctor Honoris Causa primit la Cluj in anul 1993.
Statuia prezentata astazi am intalnit-o in Parcul Gradina Icoanei, din centrul Bucurestiului.

vineri, 28 septembrie 2012

Arcul de Triumf

Arcul de Triumf este situat pe soseaua Kiseleff si constituie cel mai important monument dintr-o suita de opere comemorative dedicate celebrarii victoriilor repurtate de armata romana in Primul Razboi Mondial, precum si fauririi Marii Uniri din decembrie 1918. Amplasamentul nu a fost cu desavarsire nou. In octombrie 1878, armata romana, victorioasa in Razboiul de Independenta, a celebrat incheierea razboiului printr-o parada militara sub un Arc de Triumf, ridicat de Primaria Bucurestilor in onoarea ostasilor romani intorsi de pe campurile de lupta de la Plevna.
Actualul Arc de Triumf a fost construit in 1922, dupa planurile arhitectului Petre Antonescu. Atunci, pe o structura de beton armat, au fost realizate, in stucatura, lucrarile decorative, inclusiv marile statui ale ostenilor, care flancheaza constructia pe ambele laturi. Pe 15 octombrie 1922, cu prilejul ceremoniei de incoronare a Regelui Ferdinand si Reginei Maria ca suverani ai Romaniei Mari, Guvernul a organizat o serie de festivitati, printre care si o parada militara, pe Soseaua Kiseleff, trupele trecand pe sub Arcul de Triumf.
Definitivarea monumentului s-a desfasurat in anii 1935-1936, sub conducerea aceluiasi arhitect, decoratiunile exterioare capatand forma lor definitiva.
In forma sa actuala, Arcul de Triumf se inscrie intr-un paralelipiped cu baza de 25x11,5 m si inaltimea de 27 de metri. Este decorat cu basoreliefuri si medalioane ce poarta semnaturile lui Ion Jalea, Cornel Medrea, Alexandru Calinescu, Mihai Onofrei, Constantin Baraschi si Max Constantinescu. Sub cornisa, pe partea superioara a monumentului, se afla un brau ornamental cu frunze de laur. Pe suprafata arcadei sunt inscrise denumirile unor zone si localitati “Cerna, Jiu, Olt, Dragoslavele, Neajlov, Marasti, Marasesti, Razoare, Vrancea, Muncelu si Cosna“ in care armata romana a desfasurat lupte foarte grele in timpul Primului Razboi Mondial.
Pe laturile din dreapta si din stanga ale Arcului de Triumf se pot citi urmatoarele inscriptii omagiale: "Glorie celor ce prin lumina mintii si puterea sufletului au pregatit unitatea nationala" si "Glorie celor care prin jertfa lor au infaptuit unitatea nationala".

duminică, 23 septembrie 2012

Hidra

Pe soclul fostei statui a lui V.I. Lenin, in Piata Presei, am gasit Hidra, un proiect de arta contemporana, in care autorul, Costin Ionita, intentioneaza sa ilustreze “totala lipsa de verticalitate si umanitate a clasei politice romanesti”. In ultimii ani, Costin Ionita s-a indreptat activitatea artistica in zona publicitatii si a cinematografiei, dar a participat si la numeroase expoziiti de sculptura.
Expunerea lucrarii pe soclul din Piata Presei face parte din seria “Proiect 1990″, inaugurata de artista Ioana Ciocan, in ianuarie 2010, cu lucrarea Pumn Calcai. “Proiect 1990″ presupune o serie de evenimente care au ca scop amplasarea temporara a unor lucrari de arta contemporana pe soclul din Piata Presei, ramas liber inca din 1990. Initiatorul “Proiect 1990″ este Ioana Ciocan, asistent la Universitatea Nationala de Arta din Bucuresti, iar sculptura lui Costin Ionita este cea de-a doisprezecea lucrare expusa in cadrul acestei serii.






vineri, 14 septembrie 2012

Theodor Neculuta

Dumitru Theodor Neculuta (20 sep. 1859 - 17 oct. 1904) a fost un poet, precursor al proletcultismului, care in 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Romane, considerat a fi primul poet proletar din literatura romana, care pe linga poezie a avut si o indelungata activitate revolutionara socialista.
S-a nascut intr-o familie de tarani saraci, ceea ce nu i-a permis sa absolve scoala primara. Dupa ce a absolvit clasa a II-a, a ramas orfan de tata. A fost nevoit ca la varsta de 10 ani sa intre calfa la o cizmarie din Iasi. A invatat singur si a citit enorm, indeosebi pe marii poeti ai literaturii romane, Mihai Eminescu si George Cosbuc, care i-au si influentat creatia.
In 1890 a plecat de la Iasi la Bucuresti unde si-a continuat munca de cizmar. In 1893 Neculuta s-a atasat miscarii muncitoresti, iar in anul urmator a inceput sa contribuie cu poezii, schite si articole la mai multe publicatii publicatiile, cum ar fi Icoana vremii, Adevarul ilustrat, Lumea noua literara si stiintifica, Lumea noua politica si altele. In 1902, cand s-a infiintat cercul Romania muncitoare, Neculuta a devenit colaborator permanent al ziarului cu acelasi nume si a publicat aici majoritatea versurilor sale, in care a infatisat viata mizera a proletariatului si a taranimii sarace. La decesul sau, in 17 octombrie 1904, versurile sale nu apucasera sa fie stranse intr-un volum, fapt ce s-a intamplat in anul 1907, cand au fost adunate in volumul intitulat Spre tarmul dreptatii.
Autorul bustului din Parcul Herastrau, sculptorul Emil Mereanu (1903-1991) a fost unul dintre numerosii reprezentanti ai realismului socialist in Romania. Trasaturile realismului socialist ilustreaza directivele „canoanelor” ideologice ale doctrinei marxist-leniniste: tematica de factura proletara, lipsa de originalitate si austeritatea stilistica.

joi, 6 septembrie 2012

Mark Twain

Samuel Langhorne Clemens (30 nov. 1835 – 21 apr. 1910) , cunoscut sub pseudonimul literar Mark Twain, a fost un scriitor, satirist si umorist american, autorul popularelor romane „Aventurile lui Tom Sawyer”, „Print si cersetor”, „Aventurile lui Huckleberry Finn” si „Un yankeu la curtea regelui Arthur”.
In ciuda problemelor sale financiare, Twain a fost renumit pentru umorul si buna sa dispozitie, datorita carora s-a bucurat de o popularitate imensa in intreaga lume. La apogeu, el a fost probabil cel mai popular american din acea vreme. In 1907, publicul s-a inghesuit la Expozitia Jamestown doar ca sa-l zareasca pe Mark Twain.
Samuel Langhorne Clemens s-a nascut in localitatea Hannibal, statul Missouri, intr-un hambar, fiind al saselea din cei sapte copii ai familiei. Se spune ca a avut o copilarie nefericita, doar un frate si o sora au ajuns la varsta maturitatii. Cand Samuel avea patru ani, familia s-a mutat la Hannibal, un oras portuar pe fluviul Mississippi, care mai tarziu a servit ca inspiratie pentru orasul fictiv St. Petersburg din „Aventurile lui Tom Sawyer” si „Huckleberry Finn”. Ca amanunt interesant, Twain a fost daltonist, fapt care i-a stimulat discutiile ironice din cercurile sociale de atunci. In 1847, cand Twain avea unsprezece ani, tatal sau s-a imbolnavit de pneumonie si a decedat in luna martie din acelasi an. La scurt timp dupa aceea, Twain si-a gasit de lucru ca ucenic la un tipograf; la varsta de saisprezece ani a inceput sa scrie articole amuzante si schite. La optsprezece ani a plecat din Hannibal, lucrand ca tipograf la New York, Philadelphia, St. Louis si Cincinnati.
La 22 de ani, Twain s-a intors in Missouri. In timpul unei calatorii la New Orleans pe fluviul Mississippi, pilotul vasului, pe nume „Bixby”, l-a inspirat pe Clemens sa devina pilot de vas cu zbaturi, meserie care pe atunci era una din cele mai bine platite profesii din America. In timp ce se pregatea pentru obtinerea licentei de pilot, Samuel l-a convins pe fratele sau mai tanar, Henry Clemens, sa lucreze impreuna cu el pe Mississippi. Henry a fost ucis la data de 21 iunie 1858, cand vasul pe care servea a explodat. Samuel s-a autoinvinovatit pentru moartea fratelui sau si s-a considerat responsabil pentru tot restul vietii sale. In ciuda acestui fapt, a continuat sa lucreze ca pilot pe fluviu pana la izbucnirea Razboiului civil din America in 1861, cand traficul de pe Mississippi a fost mult redus.
Ajuns in Nevada, Twain a devenit miner, sperand sa se imbogateasca descoperind argint. A petrecut mult timp in tabara miniera alaturi de tovarasii sai - inca o experienta de viata de care s-a folosit in activitatea literara. Dupa esecul ca miner, a gasit de lucru la un ziar din Virginia City numit „the Daily Territorial Enterprise”. Acolo a inceput sa foloseasca pseudonimul literar sub care il cunoaste astazi toata lumea, Mark Twain.
In 1867, calatorind prin Europa si Orientul Mijlociu Twain l-a cunoscut pe Charles Langdon, care i-a aratat o fotografie a surorii sale, Olivia, despre care Twain sustine ca s-a indragostit la prima vedere. Cei doi s-au logodit in 1869 si s-au casatorit in februarie 1870, la Elmira, New York. Dupa ce s-au stabilit la Buffalo, Olivia a nascut un baiat, Langdon, care din nefericire a murit de difterie la varsta de un an si sapte luni. Twain si sotia au mai avut trei fiice: Susy, Clara si Jean Clemens. Casnicia lor a durat timp de 34 de ani, pana la decesul Oliviei in 1904. Twain a trait mai mult decat doua dintre fiice sale. El a trecut printr-o perioada de depresie profunda, inceputa in 1896, pe cand se afla intr-un turneu de lecturi in Anglia, la aflarea vestii ca fiica sa favorita, Susy, a murit de meningita. Decesul sotiei, precum si decesul altei fiice, Jean, la 24 decembrie 1909, i-a adancit depresia.
In 1909, Twain este citat ca spunand: „Am sosit cu Cometa Halley in 1835. Va apare din nou la anul, si ma astept sa ma duc cu ea. Ar fi cea mai mare dezamagire a vietii mele daca nu ma duc cu cometa lui Halley. Atotputernicul a spus, fara indoiala: «Aici sunt ciudatii astia doi, fara rost; au sosit impreuna, trebuie sa plece impreuna».”
Bustul lui Mark Twain din parcul Herastrau, a fost realizat de catre sculptorul roman de origine maghiara, Jozsef Fekete, in anul 1951.

sâmbătă, 25 august 2012

George Cosbuc

George Cosbuc (20 sep 1866 - 9 mai 1918) a fost un poet si traducator roman din Transilvania, membru titular al Academiei Romane din anul 1916.
Poezia sa apartine patrimoniului cultural national si, desi este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbarile scolare sau populare, creatia sa il recomanda drept un autor clasic al literaturii romane, un om cu un gust literar desavirsit si un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele scolare nici in ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasa activitate de iluminare a taranilor, e un precursor al miscarii poporaniste si un tehnician desavirsit al prozodiei, folosea o gama foarte variata de picioare metrice si de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima.
Incepe sa scrie versuri si activeaza in Societatea de lectura Virtus Romana Rediviva a gimnaziului, din clasa a V-a ca membru extraordinar. In clasa a VII-a, Cosbuc este ales vicepresedinte al societatii, iar la 2 octombrie 1883 devine presedinte. Publica in paginile revistei Muza someseana (1882 - 1883) primele poezii, citeste la sedintele societatii traduceri din Rückert, Petőfi si o poveste populara, in 600 de versuri, Pepelea din cenusa.
In noiembrie 1886, bolnav si confruntat cu diverse dificultati materiale, nu mai figureaza printre studentii clujeni, frecventand doar anumite cursuri universitare. Publica la revista din Gherla Cartile sateanului roman, continua sa tipareasca in Tribuna povesti si basme versificate (Fulger, Braul Cosanzenii, Tulnic si Lioara), corespondeaza cu Slavici, care il cheama la Sibiu, in redactia ziarului. Din vara anului 1887 poetul incepe sa lucreze ca redactor la Tribuna, inaugurandu-se astfel o etapa hotaratoare in formatia sa.
Sosit la Bucuresti, Titu Maiorescu l-a primit in sedinta Junimii din 23 decembrie 1889, ardeleanul citind, alaturi de I.L. Caragiale. I se ofera un post de desenator-calculator la Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice. Spre sfarsitul lunii ianuarie 1890, George Cosbuc este invitat la o noua sedinta a Junimii. Relatiile lui cu Titu Maiorescu si Junimea s-au pastrat, totusi, destul de reci, desi Maiorescu ii aprecia originalitatea si talentul, retinerile explicandu-se doar politic. Demisioneaza din postul de functionar si este cooptat in colectivul profesorilor asociati care elaborau un manual de scoala intitulat Carte romaneasca de citire, lucreaza un timp in redactia unor publicatii (Lumea ilustrata).
In anul 1894 editeaza in colaborare cu I.L. Caragiale si I. Slavici, revista Vatra. In 1895 s-a casatorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, si, in acelasi an, la Craiova, i s-a nascut unicul fiu, Alexandru.
Pe la sfarsitul lunii martie 1896, dupa ce poetul traise bucuria consacrarii si, in acelasi timp, amarul unor calomnii, i se tipareste la Bucuresti, in Editura librariei Scoalelor C. Sfetea, volumul de versuri Fire de tort. Autorul isi insoteste cartea si cu cateva note, o exprimare a atitudinii sale fata de acuzatia de plagiat, dar si o dezvaluire a existentei unui proiect de epopee. La 24 februarie 1918, apare in revista Scena din Bucuresti ultima poezie a lui Cosbuc - Vulturul.
Bustul poetului George Cosbuc, l-am intalnit in Parcul Herastrau, a fost realizat de catre sculptorul Constantin Baraschi elev al lui Paciurea la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti. Din anul 1928, cariera lui Baraschi a intrat pe o traiectorie ascendenta, fiind apreciat inclusiv sub regimul comunist. Sculptura sa se evidentiaza printr-o corecta si totodata expresiva redare a anatomiei umane.

joi, 16 august 2012

Ion Neculce

In curtea Colegiului National Ion Neculce, am intalnit bustul celui ce da numele acestui liceu prestigios din Bucuresti, Ioan Neculce (1672 - 1745) cronicar moldovean, mare boier care a ocupat diferite demnitati importante in perioada domniei lui Dimitrie Cantemir.
Cronicarul s-a nascut la 1672. Sub Antioh Cantemir a inaintat pâna la rangul de spatar si, dupa ce a stat retras câtava vreme, a fost facut mare hatman de catre Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare si a luat parte la razboiul rusilor cu turcii. Pierzând rusii razboiul, Neculce a trecut cu Cantemir in Rusia si a stat acolo câtiva ani, pâna dupa 1719 si intorcându-se in Moldova (cca 1720), a trait la mosia sa din Boian, ocupând numai o data, sub Constantin Mavrocordat, functiunea de vornic. A murit dupa 1744, lucru ce se dovedeste prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde spune ca Constantin Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei, nu a stat mazilit niciun an intreg, ci a fost numit in Muntenia, ceea ce s-a intâmplat la anul 1744.
Lucrarea de capetenie a lui Neculce - in afara de compilarea cronicilor anterioare - este Letopisetul tarii Moldovei de la Dabija Voda pâna la domnia lui Constantin Mavrocordat . Cuprinde evenimentele din 1662 pâna la 1743, la care a fost mai totdeauna partas sau le-a cunoscut de aproape.Cu cea mai mare probabilitate, cronicarul isi incepe lucrul la Letopiset dupa anul 1732, când avea deja cca 60 de ani.
Neculce nu era prea invatat, dar era om cu bun simt, cu pricepere de a judeca lucrurile, câstigata prin amestecul direct in afacerile statului si cu un deosebit talent de a povesti. Se poate zice ca el e cel mai literat din toti cronicarii Moldovei. El stie foarte adesea sa gaseasca cuvântul just pentru a zugravi o situatie sau pe un om. Stilul lui nu e bombastic, ca al analistilor ce scriau slavoneste, ci dimpotriva simplu si, prin aceasta, foarte atragator. Epitetul bine gasit are câteodata valoare artistica. Cine vrea sa afle modele de stil din cronicarii
Ceea ce conteaza in cronica lui Neculce este oralitatea extraordinara a autorului, care da o anumita familiaritate evenimentului istoric. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean, anticipând aparitia lui Creanga.

duminică, 5 august 2012

Constantin Dobrogeanu-Gherea

Constantin Dobrogeanu-Gherea (21 mai 1855 – 7 mai 1920) a fost un scriitor si fruntas socialist roman de origine evreiasca, numele sau real era Solomon Katz, in limba ucraineana Mihail Nikitici Kass.
A fost unul dintre membrii marcanti ai Partidul Social Democrat Roman, un critic literar prodigios, cunoscut pentru polemica sa cu Titu Maiorescu. Acesta sustinea ideea artei pentru arta, in timp ce Constantin Dobrogeanu-Gherea era adeptul teoriei artei cu tendinta.
A fost influentat de contactul sau cu literatura rusa, a comparat spre exemplu proza de analiza a lui Caragiale cu romanele lui Fiodor Dostoievski. A fost un adept al narodnicismului si un precursor al samanatorismului, jucand, totodata, un rol activ in miscarea poporanista.
A detinut in proprietate restaurantul garii din Ploiesti, fapt ce ii dadea prilejul lui Titu Maiorescu sa lanseze ironii la adresa competentelor sale critice, spunand ca lui Gherea ii reusesc mai bine sandvisurile decat articolele de critica literara, in timp ce Hasdeu, cu umorul sau binecunoscut, spunea ca mancarea de la restaurantul criticului Gherea era mai presus de orice critica. A fost unul din apropiatii lui Ion Luca Caragiale si a scris un articol foarte incitant in care a incercat sa stabileasca posibilele cauze sociale ale pesimismului lui Mihai Eminescu, acesta fiind unul din primele studii de receptare ale operei marelui poet.
Bustul lui Dobrogeanu-Gherea ce l-am gasit in centrul Bucurestiului, in micul parculet, delimitat de strazile C.A. Rosetti, Tudor Arghezi si Nicolae Filipescu, a fost realizat de catre sculptorul Naum Corcescu, autorul binecunoscutei statui Rascoala 1907, dedicat victimelor rascoalei din anul 1907.

duminică, 22 iulie 2012

Bela Bartok

Bela Viktor Janos Bartok (25 mar.1881 - 26 sep.1945) a fost un compozitor si pianist maghiar, nascut la Sannicolaul Mare, unul din reprezentantii de seama ai muzicii moderne.
Primele lectii de pian le-a primit de la mama sa. Din 1899 a studiat pianul si compozitia la Bratislava precum si la Academia Regala de Muzica din Budapesta, unde intre 1908 si 1934 a functionat ca profesor de pian. Intre anii 1934 si 1940 a lucrat la Academia de Stiinte din Budapesta in domeniul folclorului muzical. In 1940 a emigrat in Statele Unite ale Americii, unde, pentru o scurta perioada (1940-1941), a lucrat pe langa Columbia University si ca profesor de muzica in New York, avand venituri financiare modeste. A murit bolnav de leucemie pe 26 septembrie 1945 in New York.
In primele sale opere, Bela Bartok se orienteaza in traditia muzicii vest-europene, fiind in special influentat de Johannes Brahms, Richard Wagner, Franz Liszt si Claude Debussy. Incepand cu anul 1905, Bela Bartok studiaza tot mai mult muzica populara maghiara, romaneasca si cea traditionala a artistilor tigani Bela Bartok a fost un excelent pianist si a compus mai multe lucrari in scop pedagogic, ca "Microcosmos" (1935), cuprinzand 153 piese pentru pian cu grade de dificultate crescanda. Cele sase cvartete de coarde sunt considerate unele din cele mai importante compozitii ale genului.
Dintre operele sale cele mai importante mentionez: Allegro barbaro - pentru pian (1911), Dansuri populare romanesti - pentru pian (1915), opera Castelul lui Barba Albastra (1911), Printul cioplit din lemn - piesa de balet (1914-1916), Mandarinul Miraculos - balet (1919), 6 Cvartete pentru instrumente de coarde, Trei concerte pentru pian si orchestra, muzica pentru instrumente de coarde, percutie si celesta (1937) sau Concert pentru viola si orchestra (1945), definitivat de Tibor Serly, precum si multe altele.
Bustul sau amplasat in Parcul Herastrau in anul 2003 a fost realizat de catre sculptorul Gyarmathy Iános.

miercuri, 18 iulie 2012

Adrian Paunescu

Adrian Paunescu (n. Adrian Paun, 20 iulie 1943 — 5 nov. 2010) a fost un poet, publicist, textier si om politic roman, nascut in Rep Moldova, care si-a inceput activitatea publicistica in 1973, an cand intra la conducerea revistei Flacara. Devenit incomod, este destituit in iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacara din Ploiesti din iunie 1985, insa Paunescu devenise cunoscut si pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul „Analfabetii”, publicat in 1980 in Flacara), iar dupa caderea comunismului a fondat revista Totusi iubirea.
Totusi poetul nu a incetat sa-si exprime admiratia fata de anumite laturi ale comportamentului lui Ceausescu nici dupa incetarea regimului comunist.Indiscutabil, orientarea politica a lui Paunescu a fost intotdeauna una de stanga. Spre deosebire de alte personalitati ale perioadei comuniste, Paunescu a promovat idei de stanga mai liberale, de inspiratie occidentala.Relatia lui Paunescu cu puterea comunista poate fi considerata ca ambigua, Paunescu manifestandu-se nu ca un critic radical al sistemului sau al ideologiei. Paunescu a intretinut relatii stranse cu membri ai aparatelor comuniste de stat si partid, iar dupa 1989 nu reneaga ideologia socialista, intrand rapid in Partidul Socialist al Muncii creat de Ilie Verdet.
Dupa revolutia din 1989, s-a retras pentru scurt timp din viata publica, dar din 1992 a fost membru al Partidului Socialist al Muncii, caruia i-a devenit vicepresedinte in 1993 si prim-vicepresedinte si purtator de cuvant in 1994; in legislatura 1992–1996 a fost senator de Dolj din partea acestui partid. Ca senator, a fost presedinte al Comisiei senatoriale de cultura, arta si mass-media si al Grupului Parlamentar „Partida Nationala”. A fost membru al delegatiei parlamentare romane la Consiliul Europei de la Strasbourg, si, din aceasta calitate, observator european la alegerile din Republica Moldova si Republica Croatia. In 1994, este ales vicepresedinte al Grupului Politic Stanga Europeana Unita.
Tot la alegerile din 1996, PSM nu a mai intrat in parlament, iar din 1998, Paunescu a devenit membru al Partidului Democratiei Sociale din Romania (devenit, din 16 iunie 2001, Partidul Social Democrat), partid cu care fosta sa grupare, PSM, avea sa fuzioneze ulterior. Ca membru al PSD, a fost ales din nou senator de Dolj, pentru legislatura 2000-2004. In aceasta noua legislatura, a indeplinit din nou functia de Presedinte al Comisiei Senatului pentru Cultura, Culte, Arta si Mijloace de Informare in Masa. In legislatura 2004–2008, a fost senator de Hunedoara din partea PSD.
Bustul sau, amplasat in Parcul Gradina Icoanei realizat de catre sculptorii Deac Bistrita si Dragos Neagoe la cererea primariei sectorului 2, a fost dezvelit in primavara anului 2012.

joi, 12 iulie 2012

Constantin Brancusi

Constantin Brancusi (19 feb. 1876 - 16 mar. 1957) a fost un sculptor roman cu contributii covarsitoare la innoirea limbajului si viziunii plastice in sculptura contemporana, ales postum membru al Academiei Romane.
Copilaria sa a fost marcata de dese plecari de acasa si de ani lungi de ucenicie in ateliere de boiangerie, pravalii si birturi. Dupa ce a urmat Scoala de Arte si Meserii in Craiova (1894 - 1898) vine la Bucuresti unde absolva Scoala de bellearte in 1902. In anul urmator, primeste prima comanda a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din Bucuresti si reprezinta singurul monument public al lui Brancusi din Bucuresti.
In 1904 pleaca la München, iar dupa sase luni o porneste pe jos prin Bavaria si Elvetia si pana la Langres, in Franta. In apropriere de Lunéville, dupa o ploaie torentiala, Brancusi capata o pneumonie infectioasa si, in stare critica, este primit la un spital de maici. In anul urmator reuseste la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucreaza in atelierul lui Antonin Mercié pana in 1906, cand, atingand limita de varsta, paraseste scoala. Refuza sa lucreze ca practician in atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu creste nimic).
Pana in 1914, participa cu regularitate la expozitii colective din Paris si Bucuresti, inaugurand ciclurile Pasari Maiestre, Muza adormita, Domnisoara Pogany. In 1914, Brancusi deschide prima expozitie in Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoaca o enorma senzatie. Participa la o miscare de protest contra lui André Breton si in apararea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expozitie internationala a gruparii „Contemporanul” din Bucuresti. Doi ani mai tarziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expozitie personala a sa.
In Romania, in epoca comunista, Brancusi a fost contestat ca unul din reprezentantii formalismului burghez cosmopolit. Totusi, in decembrie 1956, la Muzeul de Arta al Republicii din Bucuresti s-a deschis prima expozitie personala Brancusi din Europa. Abia in 1964 Brancusi a fost „redescoperit” in Romania ca un geniu national si, in consecinta, ansamblul monumental de la Targu-Jiu cu Coloana fara sfarsit, Masa tacerii si Poarta sarutului a putut fi amenajat si ingrijit, dupa ce fusese lasat in paragina un sfert de veac si fusese foarte aproape de a fi fost daramat.
La 16 martie 1957 Constantin Brancusi se stinge din viata la ora 2 dimineata, iar la 19 martie este inmormantat la cimitirul Montparnasse din Paris.
Aceasta statuie ce am intalnit-o in Parcul Herastrau, a fost realizata de catre Ion Irimescu in anul 1967.

marți, 10 iulie 2012

Vasile Suteu

In curtea Colegiului National Cantemir Voda, fostul Liceu Dimitrie Cantemir, am intalnit bustului lui Vasile Suteu, despre care stiu doar ca a fost profesor de germana si latina, precum si directorul liceului intre anii 1910 si 1930.

sâmbătă, 7 iulie 2012

Vioara Sparta

Fantana Vioara Sparta (Violino Spaccato) este un monument de for public din Bucuresti, instalat in parculetul Coltea, aflat intre spitalul omonim si Ministerul Agriculturii. Monumentul consta dintr-o fântâna de mari dimensiuni, in mijlocul careia de afla o vioara de bronz dezmembrata.
Autoritatea contractanta. Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic, a atribuit prin licitatia publica, artistului plastic Ioan Bolborea contractul in valoare de 2.900.000.00 lei fara TVA (aproximativ 700.000 Euro fara TVA) pentru realizarea monumentului de for public Vioara Sparta, din material definitiv bronz, cu inaltimea de 5 m, in atelierul sculptorului si montarea monumentului in Zona Coltea.
Vioara, cu o greutate de 7 tone, a fost realizata de artistul Ioan Bolborea, dupa o schita de 20 de centimetri a artistei italiene Domenica Regazzoni, autoarea unui ciclu de sculpturi reprezentând viori. Cea din contract este de tipul "Vioara sparta", pentru ca elementele ei principale sunt desfacute. Ioan Bolborea a marit lucrarea la scara si a turnat-o in bronz. Lucrarile de remodelare a parcului si montare a sculpturii s-au desfasurat la numai doi ani de la amenajarile facute in parc, de catre Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB), pentru o suma de 730.000 de lei. In centrul fântânii arteziene a fost amplasata lucrarea de arta „Sufletul Viorii“ a artistei Domenica Regazzoni, turnata in bronz de artistul Ion Bolbocea.
Domenica Regazzoni, nascuta in 1953, este originara din Cortenova, tatal ei fiind lutier.Prin sculptura ei, artista doreste sa comunice ideea de forta a muzicii.

marți, 3 iulie 2012

Mihail Cantacuzino

In curtea spitalului Coltea, am intalnit statuia lui Mihail Cantacuzino (1640 - 1716) mare stolnic si spatar al Munteniei la sfarsitul secolului XVII, fondatorul Manastirii Sinaia, dupa un pelerinaj in Palestina si in peninsula Sinai, fiul marelui postelnic Constantin Cantacuzino. Era inscris ca ctitor pe pisania montata pe Turnul Coltei.
Statuia spatarului Mihail Cantacuzino a fost realizata de catre sculptorul Karl Storck in anul 1869, din marmura de Carara, fiind prima statuie de for public a Bucurestiului

vineri, 29 iunie 2012

Corneliu Coposu

In spatele Hotelului Intercontinental, in curtea Asociatiei 21 Decembrie 1989, am intalnit un alt bust al liderului taranist, Corneliu Coposu.

duminică, 24 iunie 2012

CA Rosetti

Constantin Alexandru Rosetti (2 iun. 1816 - 8 apr.1885) - fiu al spatarului Alexandru Rosetti si al Elenei Obedeanu (nascuta Cretzeanu), a fost om politic si publicist roman, unul din conducatorii Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca si ai luptei pentru Unirea Principatelor Romane.
Studiile si le-a facut la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti, unde a avut profesori, printre altii, pe Eftimie Murgu si Jean Alexandre Vaillant. In 1832 intra in armata, servind pana in august 1836, cand a demisionat, apoi intra in administratie, fiind seful politiei din Pitesti in 1842, si dupa aceea in magistratura, fiind procuror la Tribunalul civil din Bucuresti. In anul 1845 pleaca din nou la Paris, unde audiaza cursurile ganditorilor Jules Michelet, Edgar Quinet, si alti reprezentanti ai spiritului revolutionar francez al epocii, si infiinteaza, in decembrie 1845, Societatea studentilor romani din Paris, al carei scop marturisit era sa-i ajute pe tinerii mai saraci, dar dotati, sa faca studii la Paris.
Este initiat in masonerie in 1844, in Loja masonica Trandafirul Perfectei Taceri din Paris, primind toate gradele, pana la gradul 18, tot in aceasta loja. In 1848 ia parte la infiintarea Lojii bucurestene Lumina. Se intoarce la Bucuresti in iulie-august 1846, lansandu-se in afaceri: deschide impreuna cu cativa prieteni englezi o librarie, iar in noiembrie 1846 cumpara tipografia asociatiei literare care acoperea activitatea societatii secrete Fratia. In 1847 se casatoreste cu Mary Grant, devenita astfel Maria Rosetti, o scotiano-frantuzoaica, cea care a fost modelul tabloului Romania revolutionara pictat de C.D. Rosenthal.
In timpul revolutiei din 1848 a fost unul din liderii curentului radical al revolutionarilor; a fost secretar al Guvernului provizoriu, prefect de politie la Bucuresti si redactor al ziarului "Pruncul roman". Dupa infrangerea guvernului revolutionar, face parte din primul lot de exilati, urcati de turci cu doua plute in susul Dunarii, pana la granita cu Austria. De aici pleaca spre Franta prin Ungaria, Croatia si Austria. Ajunge la Paris in decembrie 1848. In anii exilului din 1848 pana in 1857 a contribuit la editarea revistei "Romania viitoare" si mai ales a revistei "Republica Romana", in care a militat pentru unirea principatelor intr-un stat democratic. Revenit in tara, a editat ziarul liberal-radical "Romanul" si a avut un rol de seama in Adunarea ad-hoc si in alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor si in Tara Romaneasca. A fost unul dintre conducatorii Partidului National Liberal, creat in anii 1874-1875, dar in 1884, intrind in conflict cu Ion Bratianu, a organizat o disidenta liberala. A sustinut cu entuziasm proclamarea independentei tarii si participarea Romaniei la razboiul ruso-turc din 1877-1878.A fost in mai multe randuri ministru si presedinte al Camerei Deputatilor. A facut parte din primul guvern al lui Carol I, fiind pentru citeva luni ministru al Instructiunii publice si Cultelor, precum si de doua ori primar al Capitalei.
Monumentul lui C. A. Rosetti din Bucuresti se afla icare n Piata C. A. Rosetti si il reprezinta pe omul politic asezat intr-un fotoliu, intr-o atitudine de meditatie cu ziarul Romanul intr-o mana si cu pana in cealalta, in postura unui scriitor, a fost sculptat de Wladimir Hegel si turnat in bronz anul 1902 in cadrul Scolii de arte si meserii din Bucuresti si amplasata in anul 1903 in piata omonima. Fondurile necesare s-au adunat prin subscriptie publica. Inaugurarea a avut loc la 20 aprilie 1903, orele 10, in prezenta lui Dimitrie A. Sturdza, primul-ministru al guvernului liberal, Mihail Pherekyde, presedintele Camerei, Constantin Robescu, primarul Capitalei, Ioan G. Bibicescu, din partea presei.
Pe frontispiciul monumentului este fixata o placa de bronz rotunda, frumos ornamentata, cu numele omului politic si inscriptia „Lumineaza-te si vei fi. Voieste si vei avea".
Pe soclul din piatra al statuii se gasesc doua basoreliefuri din bronz ce reproduc momente din activitatea patriotica a lui C. A. Rosetti: actul istoric de la Unirea Principatelor Romane, intitulat "24 ianuarie 1859", iar al doilea se cheama "9 mai 1877", evocand proclamarea independentei de stat a Romaniei.



marți, 12 iunie 2012

Cristian Paturca

In centrul capitalei, in fata Teatrului National, la Kilometrul 0 al Democratiei, am intalnit monumentul dedicat lui Cristian Paturca (10 sep.1964 - 18 ian. 2011) cantaret, compozitor, revolutionar si prodemocrat roman. Este autorul "Imnului Golanilor" precum si al altor piese cantate la Manifestatiile din Piata Universitatii, in perioada aprilie - iunie 1990, dintre care reamintesc faimoasele: „Mai bine haimana decat tradator, Mai bine huligan decat dictator, Mai bine golan decat activist, Mai bine mort decat comunist!!

In 27 aprilie 2010, Cristian Paturca a fost decorat de presedintele Traian Basescu, cu Crucea Nationala „Serviciul Credincios - clasa a III-a”, cu motivarea: in semn de apreciere pentru inalta sa tinuta morala, pentru curajul si credinta dovedite in apararea si promovarea drepturilor si libertatilor democratice in tara noastra.
Paturca a murit pe 18 ianuarie 2011 la varsta de 46 de ani, dupa o lunga batalie cu tuberculoza. A fost inmormantat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artistilor, fiind vecin cu Tatiana Stepa, Florian Pittis si Adrian Pintea. A lasat in urma un fiu.

sâmbătă, 9 iunie 2012

Ion Voicu

In parcul omonim am gasit bustul lui Ion Voicu (8 oct.1923 - 24 feb.1997) celebru violonist roman, fost elev al marelui George Enescu.
Pe la varsta de 4-5 ani, dupa cum avea sa povesteasca mai tarziu, Ion îsi dorea sa primeasca o vioara mica, iar de Paste chiar avea sa capete un asemenea cadou. Încantat peste masura micutul nu s-a desprins toata ziua de vioara, iar pana seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunostea. Impresionata de talentul lui, dar mai ales vazandu-i perspectivele de bun muzician, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioara un student de la Conservator. La sase ani, Ion Voicu a început studiul viorii. Cu studentul de la Conservator, micul Ion a studiat cativa ani, pana cand tanarul profesor s-a declarat depasit de micul sau elev si le-a recomandat parintilor sa-i gaseasca un profesor mai bun. Printre cei care l-au initiat pe Ion Voicu în studiul viorii s-au aflat Garabet Avakian si Vasile Filip, pentru ca la 14 ani sa dea examenul de admitere la "Academia Regala de Muzica", unde a intrat direct în anul V, si pe care a absolvit-o in 1940, in doar 3 ani fata de 7 cat durau in mod normal.
Primul sau loc de munca a fost cel de violonist în Orchestra Nationala Radio, dirijata de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg, care insa nu a fost multumit la început de el si i-a cerut lui Ion Voicu sa-si paraseasca locul din orchestra si sa pofteasca afara: violonistul cunostea foarte bine lucrarea pe care o repetau, se plictisea si se foia pe scaun. Directorul de pe atunci al Orchestrei Radio era renumitul Theodor Rogalski, care a intuit uriasul pontential al tanarului Ion Voicu si l-a sprijinit, rugandu-l pe Mengelberg sa accepte sa-l auda cantand o piesa.
A devenit solistul acestui ansamblu, uimind criticii acelei vremi. La unul din concertele sale a atras atentia lui George Enescu, care i-a oferit lectii gratuite.In anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la Bucuresti un concurs muzical, iar Ion Voicu a obtinut primul loc.Din 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski cu violonisti celebri ca George Enescu si David Oistrakh.
La 7 septembrie 1956, Ministerul Culturii si maestrul Ion Voicu au încheiat un contract de comodat care avea ca obiect darea în folosinta a unei viori Stradivarius fabricata in anul 1702 si achizitionata de statul roman de la firma Henry Werro, la pretul de 80.000 de franci elvetieni. Contractul de comodat a încetat în 1986, cand Ion Voicu a restituit instrumentul Filarmonicii "George Enescu". Ulterior, vioara a ajuns în posesia Muzeului National de Arta al Romaniei. În 5 ianuarie 1990, Ion Voicu a ridicat vioara Stradivarius, care a ramas posesia familiei, dupa moartea sa, în 1997. Pe 9 martie 2007, dupa îndelungate discutii cu Ministerul Culturii si Cultelor, Madalin Voicu a predat vioara ministrului culturii, Adrian Iorgulescu.
Bustul prezentat astazi a fost realizat de catre Ion Irimescu si amplasat pe un soclu realizat de catre Mircea Spataru

Parcul Ion Voicu (fost Ioanid) este un parc din Bucuresti, sectorul 2, cu o suprafața de 10.000 mp, amenajat pe locul fostului afluent al Damboviței, Bucurestioara. In 1870, terenul mlastinos, aflat in proprietatea librarului si editorului Gheorghe Ioanid, a fost desecat, proprietarul acestuia a hotarat sa-l amenajeze ca parc, plantand in acest sens mai mulți copaci pe terenul mlastinos.Aspectul actual al parcului a luat nastere intre anii 1909-1910, cand Primaria orasului Bucuresti a inceput in zona o serie de lucrari de urbanism cunoscute sub numele de "lotizarea Ioanid". Astfel, a aparut un cartier de vile dispuse in jurul actualului parc, fiecare casa avand o vedere directa la parc.

miercuri, 6 iunie 2012

Stefan Luchian

In Parcul Ion Voicu (fost Ioanid) am intalnit statuia pictorului roman Stefan Luchian (1 feb. 1868 - 28 iun. 1916). Vocatia viitorului pictor se declara inca din copilarie. El rezista cu incapatanare eforturilor mamei sale de a-l inscrie la scoala militara. In 1873 familia se muta la Bucuresti, iar in anul 1885 se inscrie la clasa de pictura a Scolii Nationale de Arte Frumoase, pe care o absolva in 1889, obtinand medalia de bronz pentru un Cap de expresie si un Studiu dupa natura. Maestru nedisputat i-a fost, in aceasta perioada de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian gasi incurajarea, fara sa-i impiedice libera dezvoltare a personalitatii. In toamna anului 1889 pleaca la München, unde studiaza doua semestre la Academia de arte frumoase si executa copii dupa operele lui Correggio si Rembrandt, aflate la Muzeul de arta.. Revenit la Bucuresti, va fi in 1896 principalul initiator al "Expozitiei artistilor independenti", care se va deschide chiar in fata Salonului Oficial. Se inscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictura a Scolii de Belle-Arte din Iasi, de la care se retrage insa, protestand impotriva masinatiunilor de culise. In 1900 participa cu doua pasteluri la "Expozitia Universala" de la Paris. In acelasi an apar primele manifestari ale unei afectiuni ale maduvei spinarii, maladie cunoscuta sub numele de Scleroza Multipla, care, dupa ameliorari trecatoare alternand cu noi agravari, il lasa infirm pentru tot restul vietii. Soarta ii este potrivnica, boala si saracia materiala mergand mana in mana. Din 1909 pana la sfarsitul vietii va fi tintuit in fotoliu. Fixase insa in memorie "splendorile scanteietoare" ale peisajului romanesc, pe care il va reda intr-o serie intreaga de opere, adevarate miracole de simplitate si de finete, de sinteza cromatica si arhitecturala a formelor, de colorit stralucit si delicat totodata. Tehnicii uleiului Luchian ii alatura, pentru peisaj si pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o maiestrie neegalata. Fluiditatea contururilor, delicatetea catifelata a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian incepuse sa picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el isi concentreaza in aceasta directie toata energia creatoare, toata pasiunea pentru natura, toata dragostea pentru viata si pentru frumos.
Catre sfarsitul vietii nu mai putea tine penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva sa i-l lege de incheietura mainii. Astfel se sfarsea, in flacara unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viata unui pictor.


Statuia pictorului Luchian ce a fost realizata de catre Ion Vlad sculptor roman stabilit in Franta, membru de onoare al Academiei Romane a fost amplasata pe actuala pozitie in anul 1972.

sâmbătă, 2 iunie 2012

Charles de Gaulle

Charles Andre Joseph Pierre-Marie de Gaulle (22 nov. 1890 - 9 nov. 1970) a fost un general si un politician francez. In 1940 a devenit sef al guvernului francez din exil la Londra, iar in 1945 a fost ales prim-ministru de catre Parlamentul francez. In 1958 a fost ales presedinte al Frantei, post pe care l-a pastrat si dupa alegerile din 1965. Pe 28 aprilie 1969 de Gaulle a demisionat din functia de presedintele al Statului.
Locotenent la inceputul Primului Razboi Mondial, el numit capitan in ianuarie 1915. Ranit dupa prima sa batalie la Dinaut din 15 august 1914, el revine in al 33-lea batalion de infanterie pe frontul Champagne pentru a comanda cu compania a 7-a. La 10 martie 1915 el este din nou ranit la mina stinga, pe Somme. Libertatea si curajul, inteligenta si capacitatile sale strategice, atitudinea sa fata de razboi l-au diferentiat astfel incât comandamentul batalionului i-a propus sa execute functia de adjunct al Comandantului Suprem de batalion.
Din 1919 pina in 1921, de Gaulle este trimis in Polonia, care este aproape de a-si capata independenta, unde el participa la formarea noii armate poloneze, care lupta victorios contra Armatei Rosii. La intoarcere, capitanul de Gaulle incepe sa predea lectii despre arta militara la Scoala Militara din Saint-Cyr, pina ce in 1922 este admis la Scoala Superioara de Razboi. In 1925 el este transferat la Statul-Major al Maresalului Pétain, vice-presedinte al Consiliului Superior de Razboi. In 1927 el este numit comandant al batalionului al 19-lea de tintasi – pedestri la Treves. De Gaulle este transferat in Liban in 1929, unde petrece 2 ani la Beirut cu familia sa. In 1931 el isi incepe activitatea in cadrul secretariatului general de Aparare Nationala din Paris.
In ziua de 9 noiembrie 1970, in timpul unui solitar joc de carti, generalul sufera o ruptura de anevrism. Dupa doar 20 de minute se stinge din viata. Stirea este comunicata abia a doua zi, printr-o scurta alocutiune televizata a lui Georges Pompidou.
Statuia lui Charles de Gaulle din Bucuresti, amplasata la intrarea in Parcul Herastrau dinspre Piata Charles de Gaulle, a fost realizata de sculptorul Mircea Corneliu Spataru, conform unui proiect demarat in 2004, pe vremea când ministru al Culturii era Razvan Theodorescu. Statuia, realizata din bronz, cu o greutate de aproximativ sapte tone, care il reprezinta pe generalul Charles de Gaulle coborând niste trepte, spre piata care-i poarta numele, a fost dezvelita oficial, in 26 septembrie 2006, in prezenta presedintelui Traian Basescu, si a ministrului Culturii de la acea data, Adrian Iorgulescu, cu ocazia celui de-al XI-lea Sommet al Francofoniei de la Bucuresti.Statuia a costat aproximativ 11,3 miliarde de lei vechi, iar soclul pe care este asezata a costat 6 miliarde lei vechi, banii fiind dati de Ministerul Culturii si Primaria Capitalei.

miercuri, 30 mai 2012

Aleragatorii

Dupa ce vreme indelungata a fost asezata in fata Ateneului Roman, Statuia Alergatorii se gaseste acum intr-un mic scuar din fata Ministerului Industriilor, chiar la intersectia dintre Calea Victoriei si Strada Biserica Amzei. Este opera sculptorului Alfred de Boucher, realizată in anul 1913. Monumentul are o inaltime de 1,70 metri si este asezat pe un soclu din piatra. Este un grup statuar realizat in bronz, care infatiseaza trei tineri alergand, cu bratele intinse inainte, iar numele sau in limba franceza este "Au but!"

sâmbătă, 26 mai 2012

Anton Cehov

Anton Pavlovici Cehov (17 ian. 1860 - 2 iul. 1904) a fost un prozator si dramaturg rus, al carui bust l-am intalnit tot in Parcul Herastrau.
Cehov s-a nascut la Taganrog, un oras de la Marea Azov. Intre 1867 si 1879, face studii primare si secundare in orasul natal. Frecventeaza teatrul si conduce o revista a elevilor. Dupa fuga tatalui sau la Moscova, este nevoit sa acorde meditatii. In 1879, incepe studii de medicina la Moscova si-si ajuta financiar familia, publicând in reviste umoristice. Dupa absolvirea facultatii in 1884, profeseaza in jurul Moscovei. In 1886, incepe colaborarea la revista Novoe Vremia (Timpuri noi), condusa de Alexei Suvorin, cel ce ii va fi editor. In aceasta perioada, publica proza, lucrând si la piesele sale de teatru. In 1890, efectueaza un voiaj in insula Sahalin, unde recenzeaza populatia. In timpul voiajului sau in Italia, din 1894, starea sanatatii sale se inrautateste. In 1896, il cunoaste pe Constantin Stanislavski, care ii va regiza piesele de teatru. Dintre lucrarile sale, mentionez piese de teatru Platonov sau piesa fara titlu (in 1881), Asupra efectelor nocive ale tututnului (1886), Cantecul lebedei (1887), Ivanov (1887), Jubileul (1891). Pescarusul (1896), Unchiul Vania (1897), Trei surori (1901) sau Livada cu visini (1904), povestiri: Moartea unui slujbas, Grasul si slabul, Cameleonul, Acasa, Kastanka, Vioara lui Rotschild, Casa cu mezanin, Omul in carapace, Arhiereul, precum si unele nuvele: Drama la vanatoare, Trei ani sau Viata mea.
In 1901, se casatoreste cu actrita Olga Knipper (1868 - 1959), dar numai dupa trei ani boala i se agraveaza si moare in sanatoriul de la Badenweiler din Germania.

joi, 24 mai 2012

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven (16 dec. 1770 - 26 mar. 1827) compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranzitie intre perioadele clasica si romantica ale muzicii. El a lasat posteritatii opere nemuritoare, printre care: 9 simfonii - dintre care reamintesc, a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Oda bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, 5 concerte pentru pian si orchestra Un concert pentru vioara si orchestra, 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata), Sonate pentru vioara si pian, 16 cvartete pentru coarde, precum si Opera Fidelio.
Mediul familial nu ii era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasa a tatalui, un cantaret de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observand insa talentul muzical precoce al fiului sau, acesta a incercat sa faca, fara succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a inceput sa ia lectii de muzica, in jurul varstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaste dotarea muzicala exceptionala a tanarului Beethoven si, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, ii faciliteaza in 1787 o calatorie la Viena. Aici ia probabil cateva lectii cu Mozart, dar trebuie sa se intoarca dupa scurt timp la Bonn, din cauza inbolnavirii si mortii mamei sale. In urmatorii patru ani lucreaza cu capela curtii si cu orchestra teatrului din Bonn, avand astfel prilejul sa-si imbogateasca cunostintele muzicale cu operele aflate in circulatie in acel timp.
In noiembrie 1792, Beethoven pleaca pentru a doua oara la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai tarziu si al lui Antonio Salieri. In capitala imperiului habsburgic, Beethoven reuseste sa castige favorurile aristocratiei vieneze prin concerte private, cu care ocazie capata faima de virtuos pianist si de compozitor.
Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau caietele de conversatii, in care acestia scriau in loc sa vorbeasca. Surditatea nu i-a intrerupt insa creatia artistica, in 1819 compune "Variatiile-Diabelli" pentru pian, in 1820 se executa prima versiune a "Missei Solemnis", realizeaza ultimele sale sonate pentru pian si cvartetele de coarde, in sfarsit, Simfonia a IX-a. In ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima auditie a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revolutionar. Beethoven a fost intampinat cu cinci salve de aplauze, cand, potrivit etichetei, insasi familia imperiala era salutata la intrarea in sala doar cu trei salve. Simfonia a dezlantuit un entuziasm delirant, multa lume plangea. Beethoven, care se gasea pe scena cu fata la orchestra, nu percepea nimic din cele ce se petreceau in sala, unde lumea ridicata in picioare striga si isi agita palariile. Una din soliste l-a intors pe Beethoven cu fata la public, putand astfel sa-si traiasca triumful.
Tot mai bolnav, fiind tintuit la pat inca din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, in urma unei boli de ficat. La inmormantarea in cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvantul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de doua ori exhumat si reingropat in Cimitirul Central din Viena.
Bustul lui Beethoven, realizat de catre sculptorul roman Constantin Baraschi, l-am intalnit in Parcul Herastrau.

sâmbătă, 19 mai 2012

William Shakespeare

William Shakespeare (23 apr. 1564 - 23 apr. 1616) a fost un dramaturg si poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleza. El este adesea numit poet national al Angliei si Poet din Avon (Bard of Avon) sau Lebada de pe Avon (The Swan of Avon). Lucrarile sale au supravietuit, incluzand unele colaborari, alcatuite din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, si alte multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse in fiecare limba vorbita si sunt jucate mai des decat cele ale oricarui alt dramaturg.
William Shakespeare s-a nascut si a crescut in Stratford-upon-Avon. La varsta de 18 ani, el s-a casatorit cu Anne Hathaway, cu care acesta a avut 3 copii: Susanna, si gemenii Hamnet si Judith. Intre anii 1585 si 1592, el a inceput o cariera de succes in Londra ca actor, scriitor si proprietarul unei parti a unei companii de jocuri numita “Oamenii Lordului Chamberlain”, mai tarziu stiuta ca “Oamenii Regelui”. Se pare ca el s-a retras la Stratford in jurul anului 1613, unde a murit 3 ani mai tarziu.
Shakespeare a scris majoritatea muncii sale cunoscute intre 1589 si 1613. Piesele lui de inceput au fost in special comedii si istorii, genuri pe care el le-a ridicat la punctul maxim de rafinament si arta pana la sfarsitul secolului al 16-lea. . Dupa aceea, el a scris in special tragedii inainte de aproximativ 1608, incluzand Hamlet, "Regele Lear" si Macbeth, considerate unele dintre cele mai stralucite lucrari in limba engleza. In ultima parte a vietii, el a scris comedii tragice, de asemenea stiute ca aventuri romantice, si a colaborat cu alti dramaturgi.
Dupa 1606-1607, Shakespeare a scris putine piese de teatru si nici una nu ii sunt atribuite dupa 1613. Ultimele trei piese ale sale au fost colaborari, probabil cu John Fletcher, care i-a succedat ca dramaturg pentru "Oamenii regelui".
Shakespeare a murit la 23 aprilie 1616. Susanna s-a casatorit cu un medic, John Hall, in 1607, iar Judith s-a casatorit cu Thomas Quiney, un podgorean, cu doua luni inainte de moartea lui Shakespeare.
Bustul prezentat astazi, l-am intalnit in Parcul Herastrau.

duminică, 13 mai 2012

Ion Luca Caragiale

In Parcul Tei am gasit o alta statuie a lui Ion Luca Caragiale.

Detalii despre marele scriitor roman, puteti gasi in postarea mea din 26 octombrie 2011.

marți, 8 mai 2012

Bernardo O'Higgins

Ultimul bust intalnit in PIata Americii Latine este cel al lui Bernardo O'Higgins Riquelme (20 aug. 1778 – 24 oct. 1842) lider al luptei chiliene pentru independenta care, impreuna cu fostul sau coleg de la scoala aristrocratica de la Madrid, José de San Martín, a eliberat Chile de dominatia coloniala spaniola. Desi a fost al doilea Director Suprem al statului Chile (1817–1823), el este considerat a fi unul dintre parintii fondatori ai acestui stat, intrucat a fost primul care a detinut acest titlu cand statul a fost complet independent. O'Higgins era de origine irlandeza si basca.

duminică, 6 mai 2012

Jose Artigas

Alaturi de bustul lui Jose de San Martin in Piata Americii Latine am gasit bustul lui José Gervasio Artigas (19 iun. 1764 - 23 sep. 1850) om de stat, general, eroul national al statului Uruguay, supranumit parintele independentei uruguayene.
Este pretuit pentru realizarile sale exceptionale in cursul razboiului de independenta si pentru ideile sale democrate si pro-Americane. A luptat contra spaniolilor, fapt la care l-a ajutat buna cunoastere a teritoriilor aflate la nord de Rio Negro si la sud de teritoriul aflat pe atunci sub dominatie portugheza, precum si cunoasterea teritoriilor indienilor charrua. Mai tarziu, a luptat impotriva regimului unitarian instalat la Buenos Aires, impotriva Imperiului Portughez si a Imperiului Brazilian, contribuind astfel la independenta patriei sale, care a fost obtinuta pe cand el se afla in Paraguay, unde s-a autoexilat si unde a si murit in 1850.
Ramasitele sale pamantesti au fost aduse in patrie in 1855 si depuse in Cementerio Central din Montevideo, iar in anul 1977 au fot mutate in mausoleul din Plaza Independencia.

sâmbătă, 5 mai 2012

José de San Martín

José Francisco de San Martín Matorras, cunoscut sub numele de José de San Martín (25 feb. 1778 – 17 aug. 1850), a fost un general argentinian, lider al luptei pentru independenta din jumatatea sudica a Americii de Sud.
In 1808, dupa ce a luptat in armata spaniola in Razboiul Peninsular impotriva Frantei, si dupa ce a participat la mai multe bataliei, cum ar fi cea de la Bailén, San Martín a inceput sa aiba contacte cu sudamericani sustinatori ai independentei fata de Spania.
In 1812, a plecat din Anglia spre Buenos Aires, unde si-a oferit serviciile Provinciilor Unite ale Americii de Sud (Argentina de astazi). Dupa batalia de la San Lorenzo din 1813, si dupa o perioada in care a condus Armata Nordului in 1814, a inceput sa-si aplice planul de infrangere a armatei spaniole ce ameninta Provinciile Unite din Perú Superior, luand un drum putin umblat catre Viceregatul Peru. Acest obiectiv a impus infiintarea unei noi armate, Armata Anzilor, in Provincia Cuyo, Argentina. De acolo, el a condus Traversarea Anzilor in Chile si a invins armatele spaniole in batalia de la Chacabuco si in cea de la Maipú din anul 1818, eliberand astfel Chile de sub dominatia regalista. Apoi a plecat pe mare cu scopul de a ataca fortareata spaniola de la Lima, Perú.
La 12 iulie 1821, dupa ce a ocupat partial Lima, San Martín a fost numit Protector al Perúlui, iar la 28 iulie s-a declarat oficial independenta Perului. Dupa un an, in urma unei intalniri cu usile inchise cu libertadorul Simón Bolívar tinuta la Guayaquil, Ecuador, la 22 iulie 1822, Bolívar si-a asumat misiunea de eliberare a Perului. San Martín a plecat pe neasteptate din tara si a renuntat la comanda armatei sale, iesind din activitatea politica si militara. El s-a mutat in 1824 in Franta. Detaliile intalnirii din 22 iulie nu au fost clarificate de istorici nici astazi.
Impreuna cu Simón Bolívar, San Martín este considerat unul dintre Eliberatorii Americii de Sud spaniole. El este eroul national al Argentinei, tara in care cea mai inalta decoratie se numeste Ordinul Eliberatorului San Martin.
Bustul de astazi l-am intalnit in selectul cartier Primaverii, in Piata Americii Latine.



miercuri, 2 mai 2012

Michael Jackson

Michael Joseph Jackson (29 aug. 1958 – 25 iun. 2009), supranumit Regele muzicii pop, a fost un renumit cantaret american, care a adus contributii importante muzicii, dansului si modei. Imensul succes comercial si o viata personala mult prea controversata l-au tinut in cultura muzicii timp de patru decenii. Michael Jackson este recunoscut ca fiind cel mai de succes artist din toate timpurile potrivit Guiness World Records.
Al saptelea copil al familiei Jackson, Michael a debutat in anul 1964 alaturi de fratii sai, in formatia The Jackson 5, ca principal vocalist, fiind cel mai tanar membru. Si-a inceput cariera solo in 1971, in timp ce inca era membru al formatiei. Albumul „Thriller”din anul 1982 ramane cel mai vandut album din toate timpurile, „Off the Wall” (1979), „Bad” (1987), „Dangerous” (1991) sau „HIStory” (1995) numarandu-se si ele printre cele mai vandute albume din istorie. Michael este creditat ca fiind cel ce a transformat videoclipul dintr-un instrument de promovare intr-o forma de arta desavarsita, prin videocplipurile unor piese precum „Billie Jean”, „Beat it” sau „Thriller”, devenind primul artist de culoare care are succes la postul MTV.
Michael Jackson este unul dintre putinii artisti care au intrat de doua ori in Rock and Roll Hall of Fame. Printre alte realizari se numara si 13 recorduri Guinness, incluzand recordul pentru „ cel mai de succes entertainer din toate timpurile”, 14 premii Grammy, 26 premii American Music Award, 12 premii World Music Awards), 17 single-uri numarul unu in Statele Unite (incluzad 4 ca membru al formatiei The Jackson 5) si vanzari de peste 800 de milioane de discuri, fiind unul dintre cei mai vanduti artisti din istorie. Michael Jackson a strans si a donat peste 300 de milioane de dolari prin intermediul a 39 de actiuni de caritate si prin intermediul propriei sale fundatii, Fundatia Heal the World.
Viata personala a lui Michael Jackson a generat numeroase controverse de-a lungul timpului. Infatisarea lui Michael a suferit modificari inca din anii '70, devenind tot mai alb. Desi a fost acuzat de pedofilie in 1993, ancheta penala a fost inchisa din cauza lipsei de dovezi. A fost casatorit de doua ori si este tatal a trei copii, provocand mai multe controverse in legatura cu cresterea lor. In 2005, Michael Jackson a fost judecat si gasit nevinovat de inca o acuzatie de abuz sexual.
Michael Jackson a murit la 25 iunie 2009, intr-un spital din Los Angeles, in urma unui stop cardiac suferit la locuinta sa. Moartea lui a atras atentia intregii lumi, ceremonia de comemorare fiind urmarita de aproximativ un miliard de oameni.
Aleea din parcul Herastrau pe care care se afla monumentul, dezvelit de catre ProFM si ProTV in septembrie 2009, se numeste Michael Jackson.



marți, 1 mai 2012

Grigore Vieru

Grigore Vieru, (14 feb 1935 - 18 ian. 2009) a fost un poet roman din Republica Moldova, ales membru corespondent al Academiei Romane in anul 1993.
Student fiind debuteaza editorial in anul 1957 cu o placheta de versuri pentru copii, “Alarma”, apreciata de critica literara. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creanga” din Chisinau, facultatea Filologie si Istorie. Se angajeaza ca redactor la redactia numita revista pentru copii „Scanteia Leninista”, actualmente „Noi”, si ziarul "Tanarul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .La 8 iunie 1960 se casatoreste cu Raisa, profesoara de limba romana si latina, nascuta Nacu si se angajeaza ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicatie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldoveneasca". Anul 1968 aduce o cotitura în destinul poetului, consemnata de volumul de versuri lirice “Numele tau”, cu o prefata de Ion Druta. Cartea este apreciata de critica literara drept cea mai originala aparitie poetica. În chiar anul aparitiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatura nationala contemporana. Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.
La sfarsitul anilor '80, Grigore Vieru se gaseste în prima linie a Miscarii de Eliberare Nationala din Basarabia, textele sale (inclusiv cantecele pe versurile sale) avand un mare rol în desteptarea constiintei nationale a romanilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular si se afla printre organizatorii si conducatorii Marii Adunari Nationale din 27 august 1989. Participa activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din R.S.S.M. în care se voteaza limba romana ca limba oficiala si trecerea la grafia latina.
Pe data de 16 ianuarie 2009 poetul a suferit un grav accident de circulatie iar doua zile mai tarziu a incetat din viata ca urmare a unor politraumatisme interne si cerebrale, cu sanse minime de supravbietuiere.
Un monument ridicat în cinstea poetului basarabean Grigore Vieru, a fost dezvelit cu ocazia implinirii a doi ani de la moartea sa, pe aleea Cariatidelor din parcul Herastrau, în prezenta primarului general al capitalei, Sorin Oprescu.
Opera, executata de sculptorul Paul Razvan Mihaescu, este formata dintr-un bust din bronz amplasat pe un soclu din piatra. Mihaescu a început lucrarea în anul 2009 si a finalizat-o anul trecut. Suma platita de municipalitate pentru dreptul de autor, transpunere în bronz si amplasare se ridica la 262.200 de lei (aproximativ 60.000 Euro).

marți, 24 aprilie 2012

Fat Frumos

Fat-Frumos este prin excelenta eroul pozitiv al mitologiei romanesti. In majoritatea basmelor se lupta cu balauri, zmei si vrajitoare, incarnari ale fortelor malefice ale universului, pentru a-si elibera aleasa inimii – printesa Ileana Cosanzeana. Curajul, dreptatea, taria fizica si spirituala, inteligenta si dragostea neclintita fac din Fat-Frumos unul dintre cele mai indragite personaje, fiind prezent si in literatura culta a lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Nichita Stanescu etc.
Autorul prezentei statui pe care am intalnit-o in Parcul Herastrau este Ion Lucian Murnu (1910-1984), sculptor desenator si pictor roman, cunoscut mai mult de initiati decat de publicul larg.. Acesta a absolvit Academia de Arte Frumoase din Bucuresti in anul 1936 sub indrumarea lui Oscar Han (sculptura) si Camil Ressu (desen), apoi si-a desavarsit formarea la Roma. Este considerat unul dintre cei mai daruiti profesori ai Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti.

vineri, 20 aprilie 2012

Naim Frasheri

In Parcul Herastrau, am intalnit bustul lui Naim Frasheri (25 mai 1846 – 20 oct. 1900) poet albanez, lider al Miscarii de Eliberare Nationala, care prin scrierile sale, a influentat dezvoltarea ulterioara a literaturii albaneze. Dintre operele sale mentionez: "Pajisti si campii" (Bagëti e bujzësija), "Istoria lui Skanderbeg" (Istori e Skënderbeut) sau "Flori de vara" (Luletë e verës).
Bustul a fost dezvelit de catre Besnik Mustafaj, Ministrul Afacerilor Externe al Albaniei, cu ocazia particparii sale Sommet-ul Francofoniei de la Bucuresti, de la sfarsitul lunii septembrie 2006.
Din pacate placuta cu numele, a fost smulsa de pe locul sau, ca de altfel multor altor statui din zona.



luni, 16 aprilie 2012

Heydar Aliyev

In Parcul Tei, numit si Parcul constructorilor - poreclit asa datorita vecinatatii cu Facultatea de Constructii, am gasit bustul unui emerit om politic al contenporanietatii Heydar Aliyev, liderul national al poporului azer.
Heydar Aliyev, nascut la 10 mai 1923, in orașul  Nahcivan din Republica Azerbaidjan, intr-o familie de muncitori, a absolvit Facultatea de Istorie a Universitatii de Stat din Baku. Intre 1941 si 1944 el a ocupat un post oficial in Republica Autonoma Nahcivan, iar din 1944, Heydar Aliyev a lucrat în Comitetul Securității de Stat (KGB) ajungand presedintele acestuia intre 1967 si 1969, fiind primul azer care a ocupat aceasta pozitie inalta, devenind general in interiorul sistemului KGB. In iulie 1969, Heydar Aliyev a fost ales prim-secretar al Comitetului Central al P.C. Azerbaidjana si conducator al republicii. Ca rezultat al unor neințelegeri, in 1987, Heydar Aliyev si-a inaintat demisia si a parasit Biroului Politic, precum si Consiliul de Ministri al U.R.S.S.
A fost ales presedintele Republicii Azerbaijan in urma referendumului de la 29 august 1993, functie pe care a detinut-o vreme de 10 ani, pana in 2003. In timpul mandatului sau, Azerbaidjanul a reluat cursa politica externa independenta fata de Rusia si a inceput sa-si dezvolte relatiile cu statele din Europa precum si cu Statele Unite.

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Cinstirea eroilor cazuti in august 1944

La intersecţia DN 1 cu Aleea Privighetorilor, langă Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza“ am gasit monumentul pentru cinstirea eroilor cazuti in august 1944.

luni, 9 aprilie 2012

Ionel Purica

In Politehnica, ultimul si dupa cum pare, cel mai recent bust este cel al Profesorului Doctor Fizician Inginer Ionel Purica (1925 - 1990).
Despre acesta insa in afara de faptul ca a fost fondatorul invatamantului de reactori nucleari din Romania, nu am gasit nimic. Daca stiti voi ceva, va rog sa imi dati de veste....

joi, 5 aprilie 2012

Ultimul strajer al capitalei

In fata Aeroportului Aurel Vlaicu – Baneaza, am gasit monumentul Ultimului Strajer al capitalei, inaltat in memoria sergentului cavalerist Nicolae Paianu, cazut la datorie la 22 noiembrie 1916. Acesta a facut parte din trupele care au ramas la Bucuresti in 1916 pentru a tine piept trupelor germane si austro-ungare, asigurând retragerea guvernului la Iasi. El si-a pierdut viata in urma luptelor din 22 noiembrie 1916, fiind declarat erou dupa terminarea razboiului. In 2007, cu ocazia lucrarilor de extindere a DN1, care necesitau reamplasarea monumentului, cercectarorii au avut surpriza sa descopere, sub statuie, osemintele sergentului, sicriul si parti din uniforma.

Construit in anul 1921 de Societatea „ Mormintele Eroilor Cazuti in Razboi“, monumentul ,,Ultimul Strajer al Capitalei“, opera a arhitectului Ernest Doneaud, simbolizeaza rezistenta Bucurestiului in fata inamicului in timpul Primului Razboi Mondial. 

luni, 2 aprilie 2012

Martin Bercovici (24 aug. 1902 – 19 ian. 1971) a fost un inginer energetician roman de origine evreiasca, membru titular al Academiei Romane. A fost primul decan al Facultatii de Energetica a Politehnicii din Bucuresti. A fost fondatorul scolii romanesti de centrale electrice. Lucrarile sale, publicate în anii saizeci, individual sau în colaborare cu altii, sunt considerate lucrari de referinta în domeniul energeticii si în special în domeniul retelelor electrice din literatura tehnica romaneasca.
Martin Bercovici a fost dascalul eminent al multor energeticieni romani, altora le-a fost coleg, pentru altii el a fost specialistul desavarsit, omul de stiinta, creatorul scolii romanesti de retele electrice si principalul autor al planului de electrificare a Romaniei. Metaforic vorbind, se poate afirma ca Martin Bercovici inseamna lumina, pentru ca el a adus lumina nu numai in tara, dar si in stiinta, in cercetare-proiectare, in educatie si mai ales în sufletele oamenilor.
Un citat memorabil al lui Martin Bercovici este: „Ingineria energetica este o combinatie între abstractul stiintei si inefabilul artei”.
Cu ocazia Simpozionul de Retele si Sisteme Electrice – In Memoriam Martin Bercovici Martin Bercovici din data de 18 ianuarie 2011, a fost dezvelit bustul realizat de catre Alexandru Hanc, amplasat pe aleea din in fata cladirii Facultatii de Energetica din cadrul Universitatii “Politehnica” Bucuresti a fost realizat de catre Alexandru Hanc.